Vechii invatati chinezi cunosteau orarul organelor. Organismul iti trimite intreaga energie catre anumite parti ale sale, la un moment dat. S-a demonstrat stiintific ca cine nu respecta si tulbura repetat ritmul interior se imbolnaveste mai des si mai repede, iar uneori de boli foarte grave, care nu mai pot fivindecate, din cauza uzurii organelor.

ORA 6 Este ora la care organismul se trezeste, chiar daca noi vrem sa mai lenevim. Incepe productia de hormoni a corpului nostru. La aceasta ora aminoacizii, hormonii, zaharul din sange actioneaza la capacitate maxima. Ce trebuie evitat la acesta ora? In afara de lenevirea in pat, ALCOOL si TIGARI.

ORA 7 Inima intra in viteza a cincea. Incepe productia de hormoni sexuali. Cine prefera sportul facut dimineata face o greseala, pentru ca inima este suprasolicitata, iar rezultatul este acelasi. La aceasta ora trebuie servit micul dejun, dar inainte este indicat sa bea si un pahar cu apa, pentru a ajuta digestia. (un pahar de apa baut imediat dupa trezire face sa scapi de constipatie)

ORA 8 Organismul tanjeste dupa “combustibil”. Din nefericire este si ora la care au loc cele mai multe infarturi si accidente vasculare cerebrale. Este ora ideala, daca vreti sa va faceti o analiza a sangelui. Daca o amanati pentru alta ora, compozitia sangelui va fi schimbata din cauza stresului.

ORA 9 Organismul receptioneaza cel mai slab senzatia de durere, este imun fata de frica. Chimioterapia si injectiile trebuie facute acum, caci nu vor fi complicatii, iar datorita tolerantei sporite a organismului, sansele de vindecare cresc.

ORA 10 Este ora invatatului, creierul este cel mai receptiv. Capacitatea de a lua decizii si de a rezolva probleme este maxima. Temperatura corpului atinge punctul superior. Acum este momentul ideal, pentru a pleca la drum cu masina, atentia si reflexele sunt mult sporite.

ORA 11 Organismul isi arde grasimile. Gurmanzii pot consuma orice( totusi, mai cu mila, va rog)dupa pofta inimii. Cu putin inaintea pranzului, inima si circulatia sanguina se afla in momentul lor de varf. Evitati sa mergeti la un consult cardiologic, pentru ca se poate ca diagnosticul sa nu fie cel real.

ORA 12 S-a dus deja jumatate din zi. Organismul este ocupat cu producerea de acizi, iar creierul nu este deloc in forma. Din cauza lipsei de oxigen trebuie sa stati in fata unei ferestre deschise. ( Aerisiti foarte bine incaperile.) Rezultatul este benefic. Stomacul este singurul organ cu adevarat activ. Se pregateste pentru a produce sucul gastric si a primi mancarea.

ORA 13 Scade atentia, totul este programat pentru digestie. Este ora mesei de pranz urmata de o mica relaxare.Dupa masa de pranz bila incepe sa actioneze, digerand si absorbind lipidele din fluxul intestinal. Cine are probleme acum trebuie sa ia tratamentele specifice, pentru a o activa. Dar mai ales este bine ca pranzul sa fie consumat in liniste si fara alte preocupari decat a manca. Si FARA NERVI. Mancarea se serveste in liniste si armonie.

ORA 14 Forta vitala este foarte scazuta. Organismul trebuie sa se odihneasca.

ORA 15 Creierul se pune din nou in miscare. Ne putem continua in forta activitatea. Atentia si puterea de concentrare sunt in forma maxima. Daca aveti de lucru pentru acasa acum este momentul.

ORA 16 Trezirea creierului este urmata de revitalizarea corpului, dispus sa intre in functiune. Este ora ideala pentru un program de exercitii fizice. Plamanii si caile respiratorii sunt larg deschise. Faceti o plimbare in aer liber. La aceasta ora actioneaza cel mai bine remediile pentru stomac.

ORA 17 Mainile simt nevoia sa intre in functiune. Oamenii de afaceri au o putere de convingere neobisnuita, pictorii fac minuni, scamatorii se simt in forma. Sportivii stiu deja, cine se antreneaza sau concureaza, obtine acum cele mai bune rezultate. La acesta ora se inregistreaza cele mai multe recorduri sportive.

ORA 18 Este ora activitatilor culturale. Simturile sunt foarte ascutite in acest moment al zilei. Papilele gustative si simturile olfactive sunt la cote maxime. Este momentul de maxima activitate in ceea ce priveste cresterea unghiilor si a parului. Corpul este insa putin obosit. Nervii reactioneaza la durere sau furie.

ORA 19 Organismul este cel mai dispus sa accepte tratamente, iar pielea tanjeste dupa ingrijire, porii pielii se deschid si asimileaza produsele cosmetice. Dar atentie, scade tensiunea.

Ora 20 Cresc capacitatile vizuale. Este momentul sa alegeti materialele si modelele vestimentare. Ultima masa a zilei nu trebuie luata mai tarziu de ora 20, caci corpul reactioneaza deja intr-un ritm redus. Ficatul inregistreaza o activitate intensa, astfel bauturile alcoolice fiind mai bine tolerate la ora aceasta.

ORA 21 Scade temperatura corpului si metabolismul. Nu se mai asimileaza nici un aliment. Mincarea ramane nedigerata sau digerata pe jumatate. Doar stomacul si ficatul mai lucreaza.

ORA 22 Ficatul nu mai lucreaza. Stop fumatului, caci in pauza ce survine in functionarea ficatului, organismul absoarbe toata nicotina nefiltrata.

ORA 23 Incepem sa visam cu ochii deschisi. De la aceasta ora corpul se linisteste. Nervul parasimpatic, responsabil cu acest lucru, reduce schimbul de substante, tensiunea, temperatura, activitatea cardiaca la minim. Productia de cortizol, hormonul stresului, este oprita. Daca vrem sa fim frumoase, noi femeile, trebuie sa ne punem la somn, la aceasta ora, pentru ca acum incepe procesul de regenerare a celulelor pielii.

ORA 24 Dupa perioada maxima din activitatea sa, organismul se autoregleaza la minim pe scala sa de functionare si se programeaza ” pentru maine”. Este obligatoriu ca acesta ora sa ne gaseasca intr-un somn profund. Noaptea, intre orele 2 si 4, toate simturile sunt in stare de inhibitie. ATENTIE, este perioada catastrofelor de tot felul, a accidentelor rutiere, a naufragiilor si a accidentelor de munca. Mai bine stati acasa si plecati la drum la o ora favorabila.

Intre ora 3 si 5 scade tensiunea arteriala. Dimineata retinem mai usor informatiile, dar pentru a le pastra in memorie pe termen lung trebuie repetate dupa-amiaza.

Mai jos aveti o schema cu RITMURILE CEASULUI BIOLOGIC

Ritmurile ceasului biologic:

ORELE 23-01 Perioada de maxima activitate a vezicii biliare. Cei care au probleme cu acest organ, in aceasta perioada se trezesc din somn sau nu pot adormi.

ORELE 01-03 Se activeaza ficatul. In aceasta perioada oxigenarea creierului este minima. Cei care sufera de afectiuni hepatice au un somn zbuciumat, sau chiar se trezesc in aceasta perioada. Ficatul si vezica biliara fiind organe pereche, si cei suferinzi de afectiuni biliare prezinta aceleasi simptome. In aceasta perioada nu se recomanda fumatul, consumul de cafea, alimente grase si bauturi alcoolice.

ORELE 03-05 Se activeaza plamanii, deci in aceasta perioada fumatorii, bolnavii de astm, cei raciti sau cu alte afeciuni ale aparatului respirator se trezesc din somn, sau au un somn zbuciumat, neodihnitor. Cei bolnavi sunt coplesiti de senzatia de teama si nesiguranta.

ORELE 05-07 Este perioada de activitate maxima a intestinului gros. Este perioada in care majoritatea oamenilor merg la toaleta. Se recomanda evitarea stresului si grabei in aceasta perioada. Cei bolnavi cu acest organ se simt de obicei mai rau decat in cursul zilei. Se recomanda consumul de ceaiuri din plante medicinale.

ORELE 07-09 Incepe activitatea maxima a stomacului. Se va evita expunerea corpului la frig sau dusuri reci, este mai indicat un mediu cald. Se recomanda administrarea de vitamine.

ORELE 09-11 Splina si Pancreasul sunt la activitate maxima. Este total contraindicat consumul de alcool.Se recomanda consumul de fructe si miere de albine (singura perioada din zi, cand organismul poate digera fara efort dulciurile). Se va evita efortul fizic. Din contra, disponibilitatea la efort psihic si intelectual este la maxim. Asadar, treceti la invatat.

ORELE 11-13 Perioada de activitate maxima a inimii. In aceasta perioada nu se recomanda consumul exagerat de alimente grele. Scade nivelul de oxigenare al creierului, din acest motiv, trebuie multa atentie, exista un risc marit pentru accidentare.

ORELE 13-15 In aceasta perioada intestinul subtire este foarte activ, scade sensibilitatea la durere a danturii, deci este perioada ideala pentru tratamentele stomatologice. Capabilitatea de a avea o activitate fizica este pe curba ascendenta.

ORELE 15-17 Perioada hiperactiva a vezicii urinare. In aceasta perioada se recomanda consum marit de lichide ( apa, ceaiuri ), si activitate sportiva. Organismul este capabil sa digere mai usor si alimentele mai grele, creste in continuare predispozitia pentru activitatea fizica.

ORELE 17-19 Rinichii functioneaza la capacitate maxima, este indicat sa se evite actiunile factorilor care ii ingreuneaza activitatea ( grasimi, zahar, sare, bauturi racoritoare, conservanti alimentari, cafea, alcool, dar mai ales stresul si frigul).

ORELE 19-21 Activitatea maxima a pericardului si sistemului circulator. Este perioada de maxima receptivitate a simturilor, optima pentru a viziona spectacole de teatru, filme sau muzica. In aceasta perioada toate tipurile de medicatie au eficienta maxima (atat cele administrate oral, cat si cele aplicate extern).

ORELE 21-23 Este perioada de activitate a meridianului Trei focare. Organismul se pregateste de odihna, deci nu se recomanda nici o activitate care l-ar putea reactiva (exercitii fizice, consum de alimente grele sau cafea, fumat ).

Sursa: http://misterele-terrei.blogspot.com/2011/10/vechii-invatati-chinezi-cunosteau.html 

Toate femeile vorbesc despre implacabilul ceas biologic ale carui secunde trec pe nesimtite si cu efecte devastatoare asupra corpului, dar putina lume ia in considerare si faptul ca si barbatii au propria lor clepsidra.

De exemplu, doctorii francezi au stabilit ca sperma incepe sa isi piarda din calitati la barbatii trecuti de 35 de ani, motiv pentru care o treime dintre sarcinile la care contribuie acestia in urmatorii zece ani sfarsesc prin avort spontan.

Cotidianul britanic Daily Mail a consultat o serie de specialisti in domeniul sanatatii care au stabilit care este varsta medie la care organele si simturile noastre incep sa dea semne serioase de imbatranire.

La 20 de ani – CREIERUL si PLAMANII

Potrivit celor mai recente cercetari, pe masura ce inaintam in varsta numarul de celule nervoase din creier scade. Pornim in viata cu circa 100 de miliarde de neuroni si, incepand de la 20 de ani, avem din ce in ce mai putini.

In jurul varstei de 40 de ani ajungem sa pierdem in medie cam 10.000 de neuroni pe zi, fapt ce ne afecteaza memoria, capacitatea de coordonare si functionarea creierului.

De fapt, cel mai mare impact asupra noastra il are deteriorarea conexiunilor dintre celulele nervoase ale creierului, asa numitele sinapse, sustine doctorul Wojtek Rakowicz, neurolog la “Imperial College Healthcare NHS Trust” din Londra.

Si capacitatea pulmonara incepe sa descreasca treptat dupa 20 de ani.

Studii recente arata ca foarte multe persoane au probleme de respiratie pana sa atinga 40 de ani, in special din cauza faptului ca muschii intercostali si cavitatea toracica incep sa se rigidizeze.

Din acest motiv este tot mai dificil ca aerul din plamani sa fie expirat in totalitate. Asa se face ca la 70 de ani o persoana are jumatate din capacitatea respiratorie a unui adult de 30.

La 25 de ani – PIELEA

Pielea incepe sa imbatraneasca in jurul varstei de 25 de ani. Dupa spusele doctorului Andrew Wright, consultant dermatologic pentru trustul Bradford NHS, pe masura ce imbatranim productia de colagen, proteina care functioneaza ca o schela pentru piele, si de elastina, substanta care permite pielii sa isi revina la forma initiala, incetineste, pielea devenind mai putin elastica.

Asa apar ridurile iar pielea se subtiaza si devine usor transparenta. Poate parea neverosimil, deoarece primele semne nu sunt foarte vizibile pana in jurul varstei de 35 de ani, asta in cazul in care nu fumam sau nu ne expunem excesiv la soare.

La 30 de ani – PARUL si MUSCHII

Parul este produs in mici pungute situate chiar sub suprafata pielii, numite folicule.Un fir de par creste in mod normal din fiecare folicul timp de aproximativ trei ani, apoi cade si un nou fir de par creste in locul sau.

La barbati, schimbarile ce apar in nivelul de testosteron incepand de la 30 de ani afecteaza acest ciclu, foliculele de par incepand sa se miscsoreze. Fiecare nou fir de par este mai subtire decat cel precedent. Eventual, tot ce ramane este un folicul mult mai mic si un rest de par care nu creste mai sus de suprafata pielii.

Celor mai multi dintre noi primele fire de par alb le apar pana la varsta de 35 de ani. Cand suntem tineri, parul nostru este colorat de pigmentii produsi de celulele numite melanocite. Pe masura ce imbatranim, melanocitele devin mai putin active, asadar produc mai putin pigment, culoarea se dilueaza si cresc fire de par alb.

Si muschii incep sa “oboseasca” pe la 30 de ani, dar depinde foarte mult de exerctiile fizice pe care obisnuim sa le facem si de mostenirea noastra genetica.

Muschii sunt intr-un continuu proces de slabire si refacere, care este bine echilibrat la tinerii adulti. Dupa 30 de ani, capacitatea de refacere incepe sa scada, explica profesorul Robert Moots.

Studiile arata ca la 40 de ani, adultii incep sa piarda intre 0,5 si 2 la suta din muschi in fiecare an. Exercitiile fizice periodice pot insa suplimenta masa noastra musculara.

La 35 de ani – SANII, OASELE si FERTILITATEA

In jurul varstei de 35 de ani, sanii femeilor incep sa isi piarda elasticitatea, sa isi reduca dimensiunile si consistenta. Dar acestia incep sa se lase abia in jurul varstei de 40 de ani, tot atunci areola mamara incepand sa se micsoreze considerabil.

Desi riscul de cancer mamar creste odata cu varsta, nu s-a stabilit inca o legatura clara intre declansarea acestuia si schimbarile fizice care se produc in glanda mamara o data cu trecerea timpului.

In ceea ce priveste sistemul osos, in primii 20 de ani de viata, densitatea oaselor este in continua crestere, aceasta incepand sa scada de la 35 de ani, ca parte a procesului natural de imbatranire. In timp ce refacerea tesutului osos la copii este rapid, in medie fiind cam de doi ani, la adulti, aceasta poate dura chiar si 10 ani.

Pe de alta parte, micsorarea in marime si densitate a oaselor conduce si la scaderea in inaltime. Oasele spatelui se chircesc sau sunt faramitate intre vertebre. Pierdem cam 5 cm in inaltime pana la varsta de 80 de ani.

Varsta de 35 de ani este si cea de la care incep sa apara problemele legate de fertilitate atat la femei cat si la barbati. Cantitatea si calitatea ovulelor incep sa descreasca, mediul creat in pantecul femeii devin mai ostil spermei.

Fertilitatea masculina incepe, de asemenea, sa scada. Barbatii care asteapta pana in jurul varstei de 40 de ani pentru a intemeia o familie risca sa produca partenerei lor o pierdere de sarcina, datorata calitatii mai slabe a spermei.

La 40 de ani – OCHII, INIMA si DINTII

Foarte multe persoane incep sa simta nevoia de a purta ochelari in momentul in care depasesc pragul de 40 de ani. Acestia se plang mai ales ca nu vad bine obiectele situate in apropiere. Explicatia consta in faptul ca pe masura ce imbatranim abilitatea ochiului de a se focaliza scade, din cauza deteriorarii muschilor oculari.

Si capacitatea inimii de a pompa sange in organism scade pe masura ce imbatranim. Acestui fapt i se mai adauga si scaderea elasticitatii vaselor de sange sau ingustarea arterelor de catre depozitele de grasime formate pe peretii acestora, depozite generate de proastele obiceiuri alimentare care presupun consumuri mari de grasimi saturate.

Uneori debitul de sange care alimenteaza inima este atat de redus incat conduce la dureroasele angine pectorale. Statisticile arata ca barbatii peste 45 si femeile peste 55 de ani prezinta un risc crescut de atac de cord.

Si dintii incep sa aiba probleme serioase la aceasta varsta, asta in cazul in care au fost bine ingrijiti pana acum. Pe masura ce imbatranim, glandele salivare produc mai putina saliva care contribuie in mare masura la elimina bacteriilor, ceea ce face ca dintii si gingiile sa devina mai vulnerabili. In plus, pe masura ce inaintam in varsta se produce retragerea gingiilor din jurul dintilor, motiv pentru care acestia sunt mai expusi cariilor.

La 50 de ani – RINICHII

Imbatranirea rinichilor incepe prin scaderea numarului de nefroni, unul dintre primele efecte vizibile fiind incapacitatea de a opri producerea de urina in timpul noptii, si implicit mersul la toaleta tot mai des.

La 55 de ani – STOMACUL si AUZUL

Intr-un stomac sanatos, bacteriile care ajuta la digestie si cele care ne creeaza probleme se mentin in echilibru. Dupa ce implinim 55 de ani, nivelul bacteriilor “bune” scade semnificativ, mai ales in intestinul gros, spune Tom MacDonald, profesor de imunologie in Londra.

Acesta este motivul pentru care incepem sa suferim de o digestie proasta iar riscul de a ne trezi cu tot felul de complicatii digestive incepe sa creasca.

Pe de alta parte,tot in jurul varstei de 55 de ani incepem sa auzim din ce in ce mai slab si asta cauza pierderii de celule senzoriale aflate in urechea interna, cele care receptioneaza vibratiile sonore si le transmit mai departe la creier.

La 60 de ani – GUSTUL si MIROSUL

Ne incepem viata cu aproximativ 10.000 de papile gustative imprastiate pe suprafata limbii, dar numarul acestora se injumatateste pe parcursul vietii.

Cercetarile efectuate arata ca dupa ce ajungem la varsta de 60 de ani, gustul si mirosul incep sa slabeasca, partial ca rezultat al procesului normal de imbatranire, pierderea putand fi accelerata uneori din cauza altor boli, cum ar fi infectiile polipilor din cavitatile nazale sau ale sinusurilor. Bineinteles ca fumatul contribuie semnificativ la pierderea acestor doua simturi importante la varste mult mai scazute.

La 65 – VEZICA URINARA si VOCEA

Slabirea vezicii urinare incepe, in medie, la 65 de ani. Primele semne ca acest organ incepe sa imbatraneasca sunt contractiile bruste care apar chiar si atunci cand vezica nu este plina.

Femeile sunt mai vulnerabile decat barbatii, din cauza ca, dupa menopauza, nivelul scazut de estrogen conduce la subtierea si slabirea uretrei. Capacitatea vezicii urinare a unui sexagenar este cam la jumatatea celei a unei persoane tinere.

Si vocea noastra da semne de slabiciune in jurul acestei varste. Ea devine mai silentioasa si mai ragusita pe masura ce imbatranim. Tesuturile laringelui slabesc, afectand in acest fel tonalitatea, puterea si calitatea sunetelor pe care le emitem. De obicei, vocea femeilor devine mai aspra si mai joasa, in timp ce a barbatilor ajunge sa fie mai subtire si mai inalta decat cea cu care erau obisnuiti.

La 70 de ani – FICATUL

Este singurul organ care pare sa sfideze imbatranirea trupului, bineinteles in cazurile fericite in care l-am tratat “cu respect” pe parcursul vietii, adica fara sa abuzam de alcool sau alimente grase.

“Celulele sale au o extraordinara capacitate de a se regenera”, explica David Lloyd, chirurg la “Leicester Royal Infirmary”. El spune ca un ficat din care se extrage o bucata pentru efectuarea unui transplant se reface complet in 3 luni, ajungand la dimensiunea initiala.

Au existat cazuri in care ficatul unui donator de 70 de ani care a dus o viata sanatoasa, fara sa consume alcool, medicamente in exces si fara sa fi suferit infectii majore, a putut fi transplantat cu succes si fara riscuri unui pacient de numai 20 de ani.

Sursa: e-mail

Cea mai cunoscuta si mai la indemana metoda de contraceptie are o istorie incerta. Abia din secolul XIII stim sigur cum au evoluat lucrurile, insa pana atunci totul este invaluit in mister, cu pareri sceptice privind existenta prezervativului.

Pe vremea egiptenilor si a grecilor, cunostintele in ceea ce priveste ciclul menstrual erau suficient de avansate si femeile stiau exact cand sunt in siguranta. In afara perioadei fertile, practicau sexul normal iar barbatii utilizau coitus intreruptus. La ovulatie, se practica sexul anal care iata, are o origine destul de veche. Cum astrologia si simbolurilor jucau un rol important in viata egiptenilor indeosebi, femeile aveau si diverse amulete, unele le ajutau sa ramana insarcinate, altele le fereau de sarcini nedorite. Chiar si atunci, incercari timide dar acceptate de unii istorici releva existenta unor materiale tratate cu diferite uleiuri, care acopereau numai glandul si ofereau un anumit grad de protectie. Se crede ca unele femei se protejau cu vezica de capra, pe post de diafragma.

Evolutia pe mai departe in Europa aduce Imperiul Roman in prag de colaps, prin anii 400. Crestinismul devine tot mai pregnant si promoveaza contraceptia drept pacat. Ori copii, ori abstinenta, spune Biserica. Pe langa aceste “ordine ceresti”, cu siguranta ca unii nu au dorit chiar sa se supuna, practicand metode care astazi par incredibile. Unele surse citeaza chiar introducerea penisului in zeama de ceapa. Va imaginati cat de placut era apoi actul sexual…

Asia a mers un pic mai departe. In China, secolul XV aduce prezervativul care acoperea numai glandul, acesta fiind facut din intestin de oaie sau o hartie unsa cu ulei. Japonia avea o “casca de protectie” facuta din carapace de testoasa sau corn de animal…1494 a insemnat anul in care o boala cu transmitere sexuala a inceput sa faca ravagii in toata lumea. Neexistand antibiotice, boala evolua rapid in cele patru stadii, in numai cateva luni omorand fiecare om infectat cu treponema. La mijloc de secol XVI, Gabriele Falloppio face studii si inventeaza un manson tratat cu un amestec de substante, ce urma sa imbrace intreg penisul. Moda a acceptat si intestinul sau vezica de capra, precum si pielea foarte fina (Asia). Toate acopereau organul copulator in intregime.

Prezervativul a fost motiv de cearta pentru clasele sociale diferite. Intelectualii englezi s-au revoltat pe noile metode, considerandu-le ineficiente. Multi spuneau ca ele imping barbatii la sex cu persoane necunoscute. Altii erau de parte placerii, clar diminuate. Paturile mai sarace nu-si permiteau luxul de a cumpara asemenea solutii, avand desigur multi infectati cu sifilis sau alte boli. Secolele XVII si XVIII parca s-au intors la problemele si incertitudinile de altadata.

A trebuit sa vina un Charles Goodyear in 1844 si sa inventeze vulcanizarea cauciucului, care a adus si primele prezervative din cauciuc, finisate si tratate, in 1855. Desigur, producerea se facea in mici ateliere de catre un personal nespecializat, costurile fiind inca relativ mari. In 1912, germanul Julius Fromm amesteca cauciucul cu benzina, introducand apoi matrite din sticla in suspensie. prezervativele sunt mai subtiri, conservand mai mult placerea. Din 1920, a aparut latexul, cauciucul in suspensie, pe baza de apa. Automatizarea a scazut incredibil costurile. Prezervativul devenise comod, sigur, oferind mai multa placere. In 1930 deja apareau fabrici specializate.

Impunerea pe piata s-a facut insa greu. Descoperirea HIV in 1981 si certificarea in 1982 a transmiterii sexuale a noului virus a propulsat vanzarile, mai ales in randul americanilor. Totusi, cercetatorii de seama, pe langa presedintele Reagan, nu erau de acord cu prezervativul, mentionand ca SIDA apare la homosexuali si consumatorii de droguri, ei meritand oarecum aceasta boala. Cand cifrele au dat peste cap orice mentalitate, nimeni nu a mai avut incotro si programele sociale au impus prezervativul in randul populatiei, indiferent de clasa sociala.

Astazi, prezervativul reprezinta cea mai comuna metoda de contraceptie si profilaxie a BTS-urilor.

Sursa: www.yuppy.ro

Deşi este un aliment fortifiant al regimului alimentar marea majoritate a românilor nu cunoaşte interpretarea corectă a stampilei aplicată pe acesta.

Iată mai jos o schemă uşor de înţeles şi reţinut:

Sursa : www.mediafaxfoto.ro

Un reporter al “Jurnalului Naţional” s-a internat incognito la Institutul Naţional de Endocrinologie “C. I. Parhon” ca să afle mai multe despre obezitate şi să scrie despre această maladie globală şi despre victimel ei. O săptămână în pavilionul obezilor, în infernul celulei adipoase. Această experienţă a reporterului, el însuşi obez, s-a materializat într-o mărturie crudă, nemiloasă, despre “sinucigaşii sătui”, cum sunt numiţi obezii.

Bună! Mă numesc Viorel Ilişoi şi sunt obez de gradul trei. Am aproape şaizeci de kile în plus. E faza morbidă. Acum visul meu e să devin supraponderal. Sunt unul dintre cei vreo şase milioane de români prea graşi. Cam treizeci la sută. Atâţia spune Organizaţia Mondială a Sănătăţii că suntem. Şi că peste vreo douăzeci de ani vom fi de două-trei ori mai mulţi. O ţară de grăsani şi grăsuţe. Dar statisticile astea planează mute ca nişte avioane de hârtie peste noi şi nici nu le băgăm în seamă.

Eu n-am luat obezitatea în serios decât atunci când s-a rupt bicicleta sub mine. Noroc că m-am oprit într-un stâlp. Pe urmă s-a rupt scaunul. Tot norocul a făcut să nu dau cu capul de podeaua de gresie. Mi-a fost clar că obezitatea poate să ucidă în multe feluri. Nu mai puteam să-mi leg singur şireturile. Vă spun fără niciun fel de jenă că şi ştersul la fund sau spălatul au devenit o problemă. Bolnavii nu se sfiesc să vorbească despre aceste intimităţi, asa că vă spun tot. Ca la doctor. Şi sunt şi alte zone ale corpului la care nu mai am acces nici măcar vizual. Mi-e dor de ele. Din cauza asta adesea miros urât. Stau mai mult închis în casă. Aşa evit penibilul. Se întâmplă să nu vorbesc cu nimeni şi câte o lună. Doar pe mess şi foarte puţin la telefon. N-o să vă vină să credeţi, dar aşa aproape mi-am pierdut şi exerciţiul vorbirii. Articulez greu cuvintele, mă exprim cu dificultate. Asta se cheamă bradilalie. Aşa mi-a scris doctoriţa Cristiana Stoian, de la “Parhon”, pe foaia clinică de observaţie. Tot ea mi-a dat şi alte veşti triste despre cum au lucrat mişeleşte împotriva mea toate bunătăţile cu care m-am înfruptat. Mi-a plăcut să fac asta, recunosc. Am făcut chiar eforturi, mai ales financiare. Acum îmi ies pe ochi.

Doctoriţa mi-a explicat ce se întâmplă cu un un trup inundat de grăsime. Mi-a tras o sperietură soră cu moartea. De frică, am hotarât să îmi schimb viaţa. Nu să ţin o dietă, pentru că doctoriţa mi-a spus că nu există diete. Când ţii o dietă, slăbeşti. Iar când nu o mai ţii, te îngraşi. Arăţi aşa cum mănânci. Aşadar, mi-am schimbat modul de viaţă. Însă e deja prea târziu.

PREA TÂRZIU
La Institutul Naţional de Endocrinologie “C. I. Parhon” m-am internat la secţia profesorului Constantin Dumitrache. Cu generoasa lui complicitate. Numai el a ştiut că sunt ziarist şi că urmăresc să scriu un reportaj. Am putut vorbi cu pacienţii ca de la obez la obez. Am aflat multe despre ei şi despre mine. Adevăruri cu care nu mă mândresc. Mi-am făcut şi nişte analize ca să nu bată la ochi prezenţa mea acolo. Asistenta Adriana Giui mi-a luat din venă sirop. De mai multe ori. Mi-a montat la venă un fel de canea, ca la butoaie, ca să nu mă înţepe de mai multe ori. Că ea era asistentă medicală, nu croitoreasă. Şi m-ar fi durut şi pe mine. Că doar şi obezii au simţuri. Ei îi ziceau dispozitivului branulă, dar nu am găsit cuvântul ăsta în DEX. Deci doamna Adriana deschidea caneaua din jumătate în jumătate de oră şi îmi tot lua sânge. Mi-a mai lăsat şi mie.

Domnul profesor Dumitrache mi-a spus râzând când a văzut ecografia: “Ai un ficat foarte frumos. Gras ca la raţele îndopate. E bun de făcut pateu”. Şi a început să înişre un cârnat de boli provocate de obezitatea mea. Dar măcar la mine ţesutul adipos e repartizat uniform şi nu par aşa de gras. Scrie asta în foaia de observaţie. Mă consolez cu asta. Semăn cu graşii ăia perfecţi din planşa didactică atârnată în anticamera profesorului. Planşa stă printre reproduceri după Gustav Klimt şi Salvador Dali. Sunt foarte frumoase.

N-am luat obezitatea în serios fiindcă nu durea. La şcoală nu m-a învăţat nimeni: cum să mănânc. Şi nici copiii de azi nu învaţă. Bine măcar că fac educaţie sexuală. Tot e ceva. Acasă mi s-a spus că două bătăi strică, nu două mâncări. Şi că oricât aş fi mâncat, tot mai merge o cană de lapte. În sat la mine femeia ideală era albă, grasă şi frumoasă.

Despre obezitate am auzit vorbindu-se serios abia în ultimii trei-patru ani. Tocmai în perioada în care îmi desăvârşeam varianta expandată. Eram în plină expansiune. Când mi-a sunat alarma în cap, era deja prea târziu.

CE BĂRBAT ERAM ODATĂ!…
Prietenii au început să mă ocolească sau eu am început să-i ocolesc pe ei. Nu-mi spun decât: “Vai, ce te-ai îngrăşat!” Parcă nimic altceva nu ar mai fi semnificativ, remarcabil în viaţa mea. Sau, şi mai rău, se uită pe lângă mine, se fac că nu observă cât de tare m-am îngrăşat în ultimul timp. Jena mea şi jena lor dau mână cu mână şi fac între noi un lanţ ca la “Ţară, ţară, vrem ostaşi!” Sunt tot mai izolat. Ca o insulă. Mă ajută şi dimeniunile.

Femeile mă evită ca pe un lepros. Toate. Fac glume pe seama mea. Mă îmbălează cu falsa lor compasiune. Sau mă biciuiesc de-a dreptul: “Hai, rostogol de-aici!” Nu ştiţi cât doare asta. E umilinţă în stare pură, în concentraţie maximă. Unele poate mă invidiază în secret că am ţâţele mai mari decât ale lor. Dar la cele mai multe pur şi simplu nu le plac obezii. Nici mie nu îmi plac oamenii graşi, în general. Şi în special femeile grase. Adevărul e că acum şi eu fug de ele. Obezitatea e inamicul numărul unu al potenţei. Dorinţa, chemarea, satisfacţia sexuală îşi iau frumuşel tălpăşiţa, alungate de grăsime. În locul lor se încuibează complexele de tot felul, blazarea, dispreţul faţă de tine însuţi, depresiile cele mai negre. Şi bolile, care nu lasă nimic neatins de la neuron până la pielea de pe tălpi. Vin toate astea şi nu se mai dau duse.

Până şi fosta mea nevastă s-a scârbit. Am prins-o că mă înşeală şi căsnicia mea s-a dus dracului. După divorţ mi-am zis: gata, nu se mai poate, trebuie să dau burta jos. Şi am dat-o. Acum a ajuns aproape la genunchi. De-abia o mai duc. Am reuşit asta aşa, de unul singur. Nu mi-a luat decât trei ani.

BAZAR ASEPTIC
A fost neaşteptat de bine la “Parhon”, la obezi. E, totuşi, institut naţional. Dacă nimeream într-un spital jegos, îmi ieşea un reportaj mai bun. Dar nu-mi pare rău. La “Parhon” era cald, curat, apă caldă non-stop şi mâncarea bună. Nu trebuia decât să o dibuieşti în farfurie. Dacă ţi-ai adus farfurie de acasă. Eu n-am ştiut. Credeam că numai medicamentele trebuie să le aduci de acasă. Norocul meu că în sala de mese mă aştepta o doamnă care vindea castroane de plastic. Am luat două. Mi-a făcut o reducere.

De orice ai nevoie la spital, se găseşte cineva să-ţi vândă. A bătut la uşă o altă doamnă să-mi vândă un tensiometru. A doua zi a venit alta cu aparate de măsurat glicemia. Alta, cu şosete. Pe urmă una cu chiloţi din ăia cât sacul lui Moş Crăciun. Pe urmă un domn mi-a trântit în pat un braţ de cărţi. Numai romane siropoase. I-am zis mersi, dar nu, că am glicemia mare. Altul vindea integrame şi pixuri. Ce să zic, era bună agitaţia asta comercială. Mai spărgea monotonia albă şi aseptică a spitalului. Îi dădea un aer mai viu, de bazar. Erau şi preţuri îmbietoare. Ca la Dragonul Roşu.

AM SCĂPAT FĂRĂ ŞPAGĂ
Nu cunosc pe nimeni care a stat în spital şi n-a dat bani la doctori, la asistente, la infirmiere. Ei din ce trăiesc? Din o mie de lei pe lună? Îmi era jenă să le bag banii în buzunar asistentelor. Puteau să creadă că încerc să le pipăi. Niciun obez nu ar face asta. Ei sunt complexaţi şi timizi, dar nu poţi să ştii ce îi poate trece prin cap unui bugetar prost plătit.

Am ţinut toată săptămâna o bancnotă de 10 lei pe noptieră. Când cu Grigorescu-n sus, când cu ţarăncuţa. N-a întins nimeni mâna s-o ia. Nici nu mi-a cerut cineva vreun ban. Şi doar nu ştiau că sunt ziarist în documentare. Doctorul Constantin Dumitrache susţine că aşa e în secţia lui: nu-ţi spune nimeni că, dacă nu-i dai bani, nu-ţi face tratamentul sau nu-ţi schimbă lenjeria. E incredibil, dar adevărat. A, dacă vrei tu să le oferi o atenţie, nu bagă mâna în foc că angajaţii lui nu acceptă. Dar nu condiţionează. Ar zbura imediat din spital ca un obez prins cu mâncare de-acasă ascunsă sub saltea. Domnul profesor e sever şi cu angajaţii, şi cu pacienţii. În anticameră la el se vorbeşte numai în şoaptă, ca la priveghi. Aşa trebuie. Mie mi-a plăcut acolo. Zău că m-aş mai duce.

CU TELEVIZORUL AŢI ÎNGRĂŞAT POPORUL
În saloane nu erau televizoare. Televizorul îngraşă. Te uiţi la telenovele şi tot bagi în tine alune sau alte prostii, în loc să te plimbi prin parc, dacă tot n-ai ce face. Bine, noi nu prea mai avem parcuri în Bucureşti, dar asta e altă poveste. Primarul general e medic, nu cred că termină el mandatul fără să consulte Capitala la plămâni.

Îmi vine să strig: cu televizorul aţi îngrăşat poporul! Şi cu calculatorul. Numai eu ştiu câţi ani am stat lipit de calculator chiar şi când nu aveam nimic de scris. Dimineaţa, întâi şi-ntâi deschid calculatorul. E ca un drog. Te ţine lipit de scaun zi şi noapte. Când stai pe loc, in retortele invizibile din carne se distilează grăsimea. Nu trebuie să faci niciun efort ca să te îngraşi.

Domnul profesor Dumitrache mi-a spus că supraalimentaţia şi sedentarismul au devenit un mod de viaţă în toată lumea. Ca efect al globalizării, alimentaţia se uniformizează. Toată lumea mănâncă produse concentrate si procesate. Asta se numeşte globezitate. Obezitatea ca epidemie cronică şi globală. Nu există absolut nicio şansă să fie eradicată. Drept să spun, m-a speriat rău de tot. A spus chiar că însăşi specia umană, aşa cum arată acum, e în pericol. Fiecare om trebuie făcut să înţeleagă ce rău e binele de care se bucură mâncând cum, ce şi cât nu trebuie. Pe noi, românii, turcii ne-au învăţat prost. Mama lor de turci! Bine le făcea Ştefan cel Mare că-i căsăpea. Ne luau vitele şi oile, ne lăsau porcii. În sute de ani, ne-am învăţat cu mâncarea grasă.

ABDOMENUL LUI MIRCEA BADEA
La ecografie am stat de vorbă cu Sorin Teşcu, din Mioveni. Ce coincidenţă! Şi el a fost ziarist câţiva ani după revoluţie. Meseria asta nu e deloc sănătoasă. Am stat în picioare fiindcă împreună am fi rupt banca de lemn de pe hol. Era mai înalt şi mult mai gras decât mine, bătea binişor spre două sute. Am simţit că se curbează spaţiul şi timpul în jurul lui ca în teoria lui Einstein. Gâfâia când vorbea. Avea depozite de grăsime pe braţe. Parcă ascundea castane pe sub piele. Îmi era tare antipatic. Şi eu lui la fel. Dar ne era şi milă unuia de altul.

El mi-a spus că nu-i pare rău că n-are televizor în cameră. Şi acasă a renunţat la blestematul de televizor. Nu face decât să te îndemne să mănânci orice şi cât mai mult. Armate de oameni complotează în laboratoarele publicităţii ca să te smintească de cap. N-a mai suportat să-i vadă pe copiii ăia din reclame ronţăind la cipsuri şi la batoane de ciocolată cu alune şi caramel. Mai dădeau şi ochii peste cap, de plăcere, parcă se drogau. Într-o zi s-a enervat şi a aruncat televizorul de la etaj. Obezii sunt de multe ori în stare de asemenea răbufniri. Din ziua aceea s-a hotărât el să înceapă o viaţă de om activ şi alimentat raţional.

Sorin mi-a spus că de la televizor nu-l regretă decât pe Mircea Badea. Chiar dacă face la emisiunea lui un mişto nemilos de graşi, lui Sorin îi place de el, e modelul lui. Dar nu la celebritatea lui Mircea Badea râvneşte fostul ziarist. Nici la verva, la talentele sau la dantura lui. Ci la acei formidabili muşchi abdominali pe care poate să-i onduleze cum vrea el. “A făcut valuri cu abdominalii la televizor, în direct. A văzut toată ţara. Deci se poate”, a încheiat uriaşul, bătându-se optimist pe burtă. Şi m-a îndemnat şi pe mine să slăbesc. “Acum e momentul, cât e Boc la guvernare!”

MĂNÂNCĂ, BĂIATUL MAMII!
Şi Tudor Tudosă s-a hotărât să slăbească. Era un puşti de doisprezece ani şi o sută şi ceva de kile. Părea făcut numai din fălcuţe. El era un obezel roz şi simpatic. Îţi venea să te joci cu el cum te joci cu urs mare de pluş. Era din Suceava. La “Parhon” se internează mai ales bolnavi din ţară. Bucureştenii vin, îşi fac analize şi pleacă acasă, dacă nu e ceva foarte grav. Obezitatea e o boală atât de răspândită în România, dar sunt puţine centre unde poate fi investigată şi tratată.

Urcam în fiecare zi, cu greu, până în salonul lui Tudor să mă cântăresc. În secţie erau câteva cântare elctronice speciale, cum nu găseşti în comerţ. Ţineau 350 de kile. De câte ori mă cântăream, puştiul stătea cu ochii pe ecran. Ziceai că mănâncă cifre. Se bucura la fiecare scădere. Parcă slăbea el, nu eu. Zicea că în fiecare noapte visează cotlete cu cartofi prăjiţi şi gogoşi-ineluş tăvălite prin pudră de zahăr. Şi Cola. Eu i-am mărturisit că am coşmaruri cu pui fripţi. Din ăia pârpăliţi la rotisor, la hypermarket. Mâncam câte unul la o masă. Tare buni şi fragezi mai erau! Cred că aveam expresia de drogat pe care Sorin din Mioveni o văzuse la copiii din reclame.

După câteva zile, eu m-am obişnuit cu porţiile mici de la spital, ca pentru obezi, şi am început să visez din nou femei. Eram pe calea cea bună. Dar Tudor, care se internase înaintea mea, şi când m-am externat eu tot cotlete visa. La el lucrurile erau mai complicate.

Mama lui se internase cu el. A recunoscut că ea e vinovată. L-a tot îndopat pe Tudor cu de toate. La şcoală îi dădea bani să-şi cumpere tot ce poftea. Frigiderul era mereu plin. Se bucura să-l vadă mâncând. Zicea că e semn de sănătate. Şi acum, poftim, băiatul plesnea de atâta sănătate. Visa cotlete şi se cântărea din oră-n oră. Era obsedat. Nu voia decât să redevină copil. Cât mai repede. Numai el ştia câte îndura la şcoală. Nici nu ştiţi cât de răi pot fi uneori copiii cu alţi copii. Pot ajunge chiar să se omoare. Ca în “Împăratul muştelor”, de William Golding. Dar Tudor a simţit-o pe pielea lui.

ŞCOALA DIN SPITAL
Mama lui Tudor n-a ştiut că la copii obezitatea survine prin creşterea numărului de celule adipoase. Iar la adulţi ca mine ele nu se înmulţesc, ci le creşte volumul. Aşadar, când Tudor va ajunge adult, va avea mai multe celule adipoase decât mine, care în perioada de creştere am fost un copil normal, am făcut şi sport, la mine nu s-au format celule adipoase noi. Mai târziu, când acele celule care se înmulţesc acum în corpul lui Tudor îşi vor mâri volumul, el ar putea deveni planetă. Să aibă gravitaţie proprie.

Doamnă Tudosă n-a ştiut nici că obezitatea întârzie maturizarea sexuală a băiatului ei. La fetiţe e invers, o grăbeşte. Iar la adulţi, cum am mai spus, pur şi simplu le ia bucuria asta. Ca pe un dar pe care n-au ştiut să îl preţuiască.

Obezitatea intaurează anarhia hormonilor. La femei, cresc estrogenii şi se poate ajunge la cancer de sân, de col uterin. Ori creşte testosteronul şi le vezi că încep să se bărbierească. Iar infertilitatea îi pândeşte pe toţi deopotrivă. Cine s-ar fi gândit că mănânci prăjituri şi după aia îţi taie un sân sau rămâi fără urmaşi? Nici doamna Tudosă nu ştia asta, nici eu. Ne-a spus domnul profesor.

Tot el mi-a spus că e o prostie să crezi că, dacă te laşi de fumat, te îngraşi. Nu lipsa nicotinei îngraşă, ci mâncarea în exces. El nu mai fumează de cinşpe ani şi n-a luat nici un kil în greutate. Ba a mai şi dat jos. Bun, el a făcut medicina, ştia asta. Dar eu? După ce m-am lăsat de fumat, am înlocuit ţigările cu bomboane. Aşa mi-a spus o prietenă de pe net. Pe urmă i-am dat cu napolitane. Ronţăiam tot timpul ceva ca să nu fumez. Şi nici n-am băgat de seamă când m-am făcut cât Rusia şi am început să mă stric de pe picioare. Îmi stă inima în loc numai când mă uit la ce diagnostic stufos am. Cazierul infracţiunilor mele contra mea.

La spital am aflat şi că ţesutul adipos este considerat un organ endocrin. Este implicat în sinteza peptidelor, a componentelor nonpeptidice şi altor factori. Eliberează trigliceride, retinoizi şi colesterol. Interacţionează cu alte organe. Mi s-a făcut părul măciucă. Va să zică am un organ în plus. Nu m-am născut cu el. Dacă-mi creştea încă un picior? Şi organul ăsta dobândit are vreo şaizeci de kile! Am senzaţia că e încă o persoană în pielea mea. Una străină. Eu îi dau să mănânce şi ea îşi aruncă gunoiul în mine. E un organ care poate face atâtea! Poate capătă şi sentimente, mai ştii? Să se îndrăgostească de altcineva şi să plece de la mine. Ar fi prea simplu.

TĂTICUL OBEZILOR
Nouăzeci la sută dintre obezi sunt aşa pentru că au mâncat mai mult decât avea nevoie organismul lor. Organismul ăsta al nostru are apucături de hârciog. Ce capătă în plus, adună în fălci. “Aşa e programat corpul uman. Soluţia e simplă: două linguri mai puţin şi doi paşi mai mult” , mi-a zis domnul profesor.

El e tăticul nostru, al obezilor. Ne explică tot ce se întâmplă cu trupurile şi cu minţile noastre. Dacă ne prinde că mâncăm pe ascuns, ne dă afară din spital. Ne ţine la dietă ca să reînvăţăm să mâncăm normal. Care vrea. Care nu, pa! Ne prescrie medicamente. Părerea lui e că statul n-ar trebui să asigure servicii medicale pentru bolile pe care omul şi le face cu mâna lui. Cum ar fi obezitatea. Mai puţin alea zece la sută cazuri de obezitate provocată de nişte boli preexistente. Doamne fereşte! Ne ajută cu ştiinţa lui să ne recăpătăm dimensiunea umană – pe asta luaţi-o cum vreţi. Ne spune clar că nu există diete şi soluţii miraculoase. Dar noi, obezii din spital, tot visăm că domnul profesor vine tiptil pe la spate şi ne înţeapă cu un ac magic. Şi, pfffsssss!, ne dezumflăm încet, ca nişte baloane. Şi gata!

PLATOŞA DE CIOCOLATĂ
Pe doamna Aurica am întâlnit-o într-o zi pe hol. Nu puteam trece de ea. Reuşea să blocheze cu fundul holul acela larg, de spital. Stătea sprijinită cu braţele pe calorifer şi se uita pe geam cum nişte ţigani râneanu zăpada din faţa porţilor de peste drum. Câştigau un ban. Cele mai profitabile zăpezi cad în România. Şmecherii aruncau zăpada de la o poartă la poarta vecină şi luau bani şi de colo, şi de colo. Nişte asfaltangii rataţi.

Calculată în fripturi, doamna Aurica însemna câteva turme de porci. Chiar aşa zicea ea însăşi despre sine. Era glumeaţă, ca toţi graşii.

Domnişoara Alexandra Siru, psihoterapuet la Centrul de Diagnostic şi Tratament “Dr. Victor Babeş”, m-a lămurit la un interviu: “Jovialitatea asta proverbială a grasului tipic este, de fapt, o încercare exagerată de a se face plăcut. Îi este teamă că nu va fi plăcut şi acceptat, că va fi abandonat. Obezul poate deveni extrem de exuberant, afectuos, condescendent, oferindu-şi în mod excesiv ajutorul pentru a se face util, necesar. Astfel vrea să se asigure că este căutat”. Deci noi, obezii, purtăm un fel de platoşă de ciocolată. Ne protejăm de ceilalţi şi ne facem plăcuţi.

Ca să mi se facă plăcută, doamna Aurica mi-a spus o pildă licenţioasă, făcându-mi cu ochiul. Cică un tip s-a aşezat din greşeală pe scaun cu fundul pe propriile testicule. Îl durea de-i săreau ochii din cap, urla, dar nu se ridica. N-avea voinţă. Aşa şi cu obezii. Suferă, ştiu că le face rău surplusul de mâncare, dar nu au tăria să renunţe. Ca fumătorii, ca alcoolicii, ca drogaţii.

Femeia se consola că există totuşi unele mai grase decât ea. Cum ar fi tânăra aceea din Craiova, de 240 de kile. Au scos-o cu pompierii din locuinţă ca s-o ducă la maternitate să nască. Zicea doamna Aurica: “Eu nu pot să pricep cum, Doamne, iartă-mă, a rămas fata aia gravidă. A fost ori Terente, ori Sfântul Duh!” Şi şi-a făcut o cruce mare pe piept, de pe un deal pe altul, să fie iertată.

Tovarăşa mea de suferinţă mi-a mai spus că presa greşeşte. Prezintă numai excepţiile: elefanta din Craiova, mamutul de 350 de kile din Bucureşti. Şi în felul ăsta se ignoră marea masă a obezilor. Cei mulţi. Adevărata problemă.

Nu ştia că sunt ziarist. Ăsta e avantajul de a nu apărea la televizor. Am primit drept în ficat reproşul. Am simţit că am pus la loc instantaneu câteva sute de grame.

FRUMOASĂ PE JUMĂTATE
Cea mai frumoasă pacientă de la obezi era o fată de vreo douăzeci şi ceva de ani. Rar am văzut femei atât de frumoase. Dar ea era frumoasă numai până la mijloc. Cum se termina talia subţire, delicată, izbucneau şoldurile şi coapsele într-o uriaşă explozie de grăsime. Semăna cu un bibelou fragil, de pus pe televizor, aşezat pe soclul lui Lenin din Piaţa Presei. Nu ştiu de ce, la ea se depunea numai acolo. Mergea legănat, ca raţa. Îşi arunca picioarele într-o parte ca să poată păşi. O pândeam când venea la masă şi mă uitam numai la faţa ei. Nu-mi coboram privirea.

Ea contrazicea teoria platoşei de ciocolată. Să-i zicem aşa. Era o fată tristă, tristă. N-am putut să intru în vorbă cu ea. Cu toţi ceilalţi pacienţi înnodam uşor discuţii. Chiar şi cu cei cu greutate normală, internaţi pentru cine ştie ce boli endocrine. Am aflat de la o infirmieră că fata aceea a început să se îngraşe aşa după ce i-a murit mama. A mâncat inconştient, de supărare. Compulsiv, cum ar zice domnişoara Alexandra. Obezitatea pândeşte în orice întâmplare din viaţa noastră. Se ascunde ca diavolul în amănunte. Dacă nu eşti atent, îşi strecoară un tentacul în tine, ca în filmele cu invadatori extratereştri, şi începe să pompeze.

De la un timp a început o cură de slăbire luată dintr-o revistă. A slăbit şi pe urmă s-a îngrăşat şi mai tare. Toate prietenele ei s-au simţit datoare să-i dea câte un sfat. Ea, disperată, le-a urmat pe toate. Şi s-a îngrăşat tot mai mult. A părăsit-o şi iubitul, logodnicul, ce-o fi fost. Da, nu mai puteau face dragoste. Tehnic vorbind.

La spital, fiecare colăcel de grăsime de pe burta cuiva ascunde o dramă.

“AM FOST UN DOBITOC”
Exact aşa am făcut şi eu în prostia mea.
Am luat pastile cu ulei de in să-mi scadă pofta de mâncare. Pastile pe bază de crom ca să nu mi se mai facă de dulciuri. Înghiţeam cărbune. Cică reţine apa. Ceaiuri de slăbit. Dar erau doar nişte buruieni cu arome şi coloranţi sintetici. Mâncam disociat. Varză fiartă până mă lua leşinul. Pe urmă numai carne, de vomam bucăţi de pui. Chiar am vrut atunci să mă mut mai aproape de Protan. Era şi chiria mai mică în zonă.

Altcineva mi-a zis să înghit dimineaţa, pe nemâncate, un bob de orez. A doua zi, două boabe. A treia zi, trei. Şi tot aşa până la zece zile, zece boabe. După care o luai invers, descrescător. Disperat cum eram, am încercat şi asta, dar n-a ţinut. Fie m-am zăpăcit şi am încurcat numărătoarea, fie puii întregi pe care-i mâncam imediat ciuguleau boabele din stomac.

Dar ce n-am încercat! Numai la doctor nu m-am dus, că aveam prieteni binevoitori pe net. Nu mai spun de colegii de redacţie. Obezii din România nu prea se duc la medic pentru obezitate. Ei se duc că le crapă inima sau ficatul din cauza obezităţii. Şi dacă nu mă durea nimic… Se duc la medic mai ales femeile. Ele sunt mai atente la cum arată. Dar obezitatea nu e doar o problemă de estetică. Şi când murim, nouă, obezilor, nu ni se scrie în actul de deces că am murit de obezitate. Ci de boala provocată de obezitate. Eu credeam că sunt un obez sănătos. Am primit asigurări de la medici că nu mai există niciunul.

M-am gândit cu multă compasiune la fata aceea. Şi la păţaniile mele. M-am înţeles cu câţiva obezi din spital să mobilizăm cât mai mulţi durdulii de-ai noştri. Deja ne revendicăm ca o categorie aparte. Parcă am fi altfel de oameni. Al treilea sau al patrulea sex. Să ne mobilizăm pentru un proiect de lege. Să fie pedepsiţi cei care recomandă neautorizat regimuri alimentare, cure de slăbire, metode, substanţe. Exact cum sunt pedepsiţi cei care practică medicina clandestin. Iar obezii să-şi dea unul altuia câte un pumn în cap pentru cât de deştepţi au fost să apeleze la aşa ceva.

CREDE ŞI NU CERCETA!
Într-o zi am fost la slujbă. În curtea institutului e o bisericuţă unde vin şi se roagă bolnavii. Vin şi câţiva medici. Nu ascultă porunca din Scriptura: “Crede şi nu cerceta”. Ba chiar se încăpăţânează să cerceteze. Asta e treaba lor la Institutul Naţional de Endocrinologie. Încă mai există cercetare acolo. Un pic. Nu de alta, dar endocrinologia e o ştiinţă românească. Păcat ar fi de ea.

Primul tratat de endocrinologie l-a publicat C. I. Parhon în 1909. Prima catedră de endocrinologie s-a înfiinţat la Bucureşti în 1933. Primul congres internaţional de endocrinologie tot la Bucureşti s-a ţinut. În 1939. Chiar Institutul “Parhon” este primul de acest fel din lume. Paulescu a descoperit insulin. Gr. T. Popa a descoperit şi a demonstrat strălucit legătura dintre creier şi activitatea endocrină. Până prin anii ’70 publicaţiile de endocrinologie din Europa erau scrise pe jumătate de endocrinologii români. Şi în ţara endocrinologiei avem şase milioane de supraponderali şi obezi! Iar unii vor să slăbească rapid cu un bob de orez pe stomacul gol. Alţii se duc şi la biserică. Unde se termină competenţa doctorului, intră preotul cu busuiocul.

Părintele Gheorghe Oprea m-a miruit şi pe mine la rând cu bolnavii veniţi la slujbă. După câteva zile mi-a povestit cum o femeie tânără s-a îngrăşat rapid cu 35 de kile. Nu slăbea nicicum. Doctorii nu îi găseau pricina, erau în mare încurcătură. Stătea în spital fără diagnostic. Părintele i-a citit Sfântul Maslu, ce i-a mai citit, s-au rugat împreună. Şi, minune, femeia a slăbit. S-au mirat şi doctorii. Aveau faptul în faţă.

PĂCATUL NAŢIONAL
I-am mărturisit părintelui Gheorghe teama că nu sunt un bun creştin. Nu mi-am înfrânat poftele trupeşti şi uite unde am ajuns. N-am fost deloc cumpătat. Nu, am stârpit tot mai multe animale. Îmi făceam şi tort singur, acasă. Să ies mai ieftin. N-am ţinut niciun post. “Postul nu e o cură de slăbire”, mi-a tăiat-o preotul. Dar,aşa, ca efect secundar…

E clar că am păcătuit. Şi părintele Gheorghe m-a dojenit pentru asta. Cu blândeţe. E un psiholog bun părintele. Mi-a citit din carte: “Trupul e o slugă bună, dar un stăpân hain”. Trupul e un templu în care sălăşuieşte sufletul, care e de la Dumnezeu. Datoria mea de bun creştin era să mă îngrijesc de acest templu. M-am scuzat ca un laş. Am zis că românii se declară 85 la sută ortodocşi, dar 30 la sută sunt obezi. Şi numărul lor tot creşte. Vor încăpea tot mai puţini în biserici. Plus că am văzut şi călugări obezi. “Bine, dar la ei e din cauză ca mănâncă prost. Numai paste făinoase şi la ore nepotrivite”, a replicat părintele.

HAPPY END
De două săptămâni ţin cu stricteţe dieta prescrisă de domnul profesor Dumitrache la spital. Ceva ca în vremea alimentaţiei ştiinţifice, pe timpul lui Ceauşescu. Cu deosebirea că acum găsesc toate alimentele din listă. Grija mea e doar să nu abuzez. Îmi măsor mâncarea cu un cântar de bucătărie electronic. E foarte precis. Că ochiul e parşiv, te înşeală. Chiar s-a demonstrat experimental că o persoană legată la ochi mănâncă exact cât îi trebuie. Stomacul trimite un SMS la creier: “Mi-ajunge!”. Dar dacă mai e mâncare, ochiul blochează SMS-ul şi zice să razi tot din aria de acoperire, că nu-i frumos să laşi în farfurie.

Dieta nu o dau la nimeni, aşa cum mi-au dat alţii mie reţete de slăbit care îngraşă. Sunt peste şase miliarde de oameni pe Pământ şi nu găseşti doi la fel. Medicul trebuie să prescrie o dietă pentru fiecare caz în parte. Parafrazându-l pe Tolstoi, toţi oamenii sănătoşi sunt sănătoşi la fel, dar fiecare bolnav e bolnav în felul lui.

De fapt, asta nu e o dietă. Aşa voi mânca toată viaţa de acum înainte. Şi mişcare în fiecare zi. Sunt hotărât. Sperietura de la spital şi sufeinţa sunt cea mai bună motivaţie. Nu vreau să mă sinucid cu furculiţa. Şi nu mai suport să fiu obez. Nu mai am familie. Nu mai am prieteni. Cine se crede prietenul unui obez să se gândească bine când l-a întâlnit ultima oară. Mi-am provocat singur câteva boli care m-ar putea ucide înainte de a pune punct acestei mărturii. Tot aşa cum s-ar putea să mai trăiesc încă mulţi ani. Dar nu va mai fi niciodată o viaţă normală. Voi reuşi. Oricine poate reuşi.

OBEZUL SE ÎNVÂRTE ÎNTR-UN CERC VICIOS
“Deşi studiile de specialitate nu au demonstrat că ar exista un portret psihologic general valabil al obezului, există câteva aspecte ale personalităţii des întâlnite la persoanele care suferă de obezitate. Este vorba despre sentimente şi gânduri autodistructive: Proasta imagine de sine asociată cu lipsa respectului de sine, lipsa siguranţei şi satisfacţiei de sine, sentimentul de neajutorare, lipsa de speranţă, toate acestea orientând atenţia spre un tablou de tip depresiv. Se creează un cerc vicios: cei cu tendinţe depresive sunt mai vulnerabili la obezitate, iar apoi obezitatea întreţine sau chiar accentuează starea depresivă deoarece împiedică şi mai mult capacitatea de socializare. Efectele fizice ale obezităţii – se mişcă mai greu, transpiră mai mult, mirosurile corporale se accentuează, gâfâie, comorbidităţi – au o foarte mare influenţă şi asupra psihicului în sensul că întreţin imaginea proastă despre sine, dar o şi accentuează cu fiecare kilogram în plus şi cu fiecare activitate sau întâlnire la care nu poate participa. Sau cu fiecare persoană care poate manifesta dezgust la vederea unui obez. O persoană obeză, în general, suferă o accentuare a emoţionalităţii: fie este extrem de sensibilă şi impresionabilă, cu multe sentimente de teamă ce duc la comportamente evitante, fie este irascibil, impulsiv, conducând la comportamente de tip agresiv.”
Alexandra Siru, psihoterapeut

Sursa : www.jurnalul.ro, un articol scris de Viorel Ilişoi

Cercetatorii de la Universitatea din Geneva (Elvetia) au realizat un studiu legat de influenta somnului asupra memoriei, iar rezultatele acestuia arata ca odihna din timpul noptii poate fi cea mai buna metoda de a creste capacitatea memoriei, potrivit bbc.co.uk.Specialistii au descoperit ca somnul de noapte are un impact puternic asupra felului in care creierul functioneaza in urmatoarea zi. Somnul consolideaza legaturile dintre celulele nervoase ale creierului, un aspect extrem de important in procesul de invatare si memorie.
La studiu au participat mai multi voluntari, care fie si-au dezvoltat o noua deprindere, fie au vizionat anumite imagini pe care mai tarziu trebuia sa si le aminteasca. Sarcina legata de deprindere consta in incercarea de a urmari un punct care se misca pe un monitor, folosindu-se de un joystick.
Cativa dintre participanti au avut voie sa se odihneasca opt ore, in timp ce altora nu le-a fost permis sa doarma deloc sau au avut la dispozitie foarte putin timp pentru a se odihni.
Potrivit sursei citate, a doua zi, specialistii le-au cerut acestora sa repete sarcina sau sa isi aminteasca imaginile vazute cu o zi in urma, in timp ce creierele lor erau analizate cu ajutorul imagisticii prin rezonanta magnetica functionala (fMRI).
Cei care s-au odihnit opt ore au avut cele mai bune rezultate, iar acest lucru a putut fi observat in activitatea inregistrata in creier.
“Rezultatele noastre arata ca perioada de somn ce urmeaza unei noi experiente poate ajuta la consolidarea si imbunatatirea efectelor pe care omul le-a dobandit din invatarea acelui lucru”, a declarat coordonatorul studiului, doctorul Sophie Schwartz.
Totusi, specialistii sunt de parere ca pentru a fi siguri de influenta benefica a somnului asupra creierului sunt necesare mai multe studii. in acest moment nu se cunoaste exact numarul de ore de somn necesare pentru un impact optim asupra organismului.
“Acum vrem sa stim care dintre circuitele creierului sunt implicate in efectele invatarii din timpul noptii si daca putem experimenta asemenea efecte. Vrem sa aflam cum afecteaza somnul dezordonat functiile emotionale si cognitive si care sunt factorii biologici responsabili de aceste efecte”, a declarat Schwarts.
Doctorul Neil Stanley, specialist la Norfolk si Norwich University Hospital, a declarat: “Somnul nu este doar o pierdere de vreme, este o perioada foarte activa si avem nevoie de el pentru lucruri precum memoria sau invatarea. In timpul zilei primim informatii, iar in timpul noptii le sortam”, a explicat acesta.
Potrivit unui studiu realizat in Anglia pe 4.000 de adulti, doar unul din cinci oameni reuseste sa doarma opt ore pe noapte.

Sursa: www.psihodiagnostic.ro